De asemeni, in cadrul Legislatiei aplicabile procedurii divortului, trebuie mentionat si Codul de procedura civila. Astfel, printre alte prevederi aplicabile, art. 190 prevede faptul ca: "in pricinile privitoare la starea civila sau divort se vor putea asculta rudele si afinii mai sus-aratati, in afara de descendenti."
CUPRINS Actualizat 3 februarie 2022 Procedura divort In ce localitate s-au casatorit, sau au avut ultimul domiciliu sotii? Bucuresti Alta localitate In momentul in care soții se prezinta in fata notarului public cu documentele necesare, acesta înregistrează cererea de divorț și le acordă soților un termen de minim 30 de zile, numit si termen de reflecție, pentru ca soții sa se
50 lei pentru cererea de divorţ formulată de soţul a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei. Taxa de timbru pentru divorț se plăteşte anticipat, iar dovada achitării acesteia trebuie să fie ataşată la cererea de divorţ, împreună cu restul de acte necesare.
RĂSPUNS: Potrivit Art 486, din Codul fiscal, "Taxa pentru îndeplinirea procedurii de divorț pe cale administrativă este în cuantum de 500 lei şi poate fi majorată, prin hotărâre a consiliului local, fără ca majorarea să poată depăși 50% din această valoare".Consiliile locale pot mări și alte taxe și impozite, nu doar taxa pentru divorț.
Taxa de timbru pentru cererile de divorț Cererile de divorț se taxează, dacă nu includ și partaj, astfel: cererea de divorț prin acordul părților-200 lei; cererea de divorț din culpă sau datorită separării în fapt ce a durat minim doi ani- 100 lei; cererea de divorț datorită stării de sănătate a unuia dintre soți- 50 lei.
Vay Nhanh Fast Money.
taxa de divort la primarie